Cinci rugaciuni la care Dumnezeu raspunde intotdeauna

Share Button

cinci-rugaciuni-raspuns

de Joel Hunter

Cum ar trebui să se roage un bărbat? Următoarele cinci rugăciuni sunt simple și dau întotdeauna rezultate!

Bărbaților le este greu să se roage. Nouă ne place să primim răspuns înainte să vorbim, chiar și cu Dumnezeu. Spre deosebire de femei, nouă nu ne place să ne exprimăm verbal. Și nu ne place nici să fim refuzați, sau să descoperim că cererea noastră nu a fost după voia lui Dumnezeu. Nu e vorba că ne supărăm pe Dumnezeu, dar ne face să ne întrebăm: “Cum de nu mi-am dat seama de asta?”

Pe de altă parte, nu ne dorim viață de rugăciune anemică, care să fie atât de generală încât să nu ne putem da seama dacă Dumnezeu a fost Cel care a răspuns, sau doar am avut noroc. Rugăciunile sigure sunt ca bicicletele cu roți ajutătoare: credem că suntem maturi în credință, când de fapt, suntem foarte imaturi.

Credința imatură nu riscă o căzătură, așa că rostește doar rugăciuni care (firește) au o șansă mare de a fi ascultate fără să fie nevoie de intervenția lui Dumnezeu. Răspunsul se poate găsi și la oameni. Dar credința matură se încrede întru totul în Dumnezeu. Ea îndrăznește în rugăciune. Dacă Dumnezeu nu alege să răspundă așa cum ne așteptăm, cădem și ne rănim. Dar măcar știm că nu ne-am prefăcut, pretinzând că avem încredere.

Cum ar trebui să se roage un bărbat? O soluție ar fi să rostim rugăciuni specifice la care știm că Dumnezeu răspunde în felul Lui. Sunt cinci rugăciuni la care Dumnezeu răspunde mereu:

1. “Doamne, scapă-mă de această ispită!”

Când rostim cu sinceritate acestă rugăciune, cu siguranță vom încerca să evităm obstacolele pe care ni le-a pus Dumnezeu ca să nu păcătuim. El nu doar că ne-a promis o cale de ieșire (vezi 1 Corinteni 10:13), ci ne oferă și metode de descurajare.

Încă fumam când am început să mă implic în slujire. Era un obicei dobândit în facultate și am vrut ca Dumnezeu să mă elibereze. M-am rugat pentru ajutor, dar imediat m-am oprit să cumpăr un pachet de tigări la câțiva kilometri de biserică. Un membru al bisericii m-a recunoscut și a întrebat: “Nu ești cumva slujitor?” Le-am cumpărat oricum. Am aprins o țigară în mașină așa cum o mai făcusem de sute de ori înaint, dar am răsturnat tot scrumul în poale. M-am dezechilibrat și am tras pe dreapta. Un tânăr de la biserică a venit la mașină și a vrut să-l duc până la biserică.

Poate că vom încerca să ignorăm metodele lui Dumnezeu de a ne scăpa de ispită, dar vom ajunge să fim nefericiți și amărâți în același timp.

2. “Doamne, uimește-mă cu o frântură din supranatural”.

Oricât de superficial ar suna, nu înseamnă că suntem o generație care așteaptă întotdeauna semne. Prin această rugăciune ceri să vezi mâna lui Dumnezeu în viața ta și Îi spui că apreciezi că El este aproape. El iubește să Se descopere dincolo de explicațiile raționale, dar noi nu cerem sau căutam aceasta.

Prietenului meu Vernon îi place foarte mult să spună Vestea bună oamenilor, oricând Îi deschide Dumnezeu o cale. Recent, a simțit să se roage pentru ocazii pe care numai Dumnezeu le poate aranja. La scurt timp a fost chemat să fie gazda unei convenții seculare în Europa și a fost provocat să introducă elemente biblice. Când a ajuns acasă, cineva care a jurat să nu asculte niciodată Vestea Bună a început să îi pună întrebări lui Vernon despre Isus Hristos.

Îi cerem lui Dumnezeu vindecare atunci când suntem bolnavi, Îi cerem să ne scape atunci când suntem în pericol și să facă minuni atunci când nu mai avem nicio speranță. De ce nu I-am cere să experimentăm supranaturalul în fiecare zi? Nu este El “Emanuel, Dumnezeu este cu noi”? (Matei 1:23)

3. “Doamne, ajută-mă să iubesc și să slujesc mai mult.”

Majoritatea bărbaților se plictisesc de rutină și sunt frustrați din cauza lipsei de creativitate. De ce nu Îi ceri lui Dumnezeu să te scoată din rutină?

Atenție: dacă te vei ruga această rugăciune, vei descoperi că oamenii nu strigă la tine degeaba. Ventrilocvismul lui Dumnezeu va încerca să îți descopere o perspectivă nouă.

Eddie slujea cu oamenilor de carieră și  lucrarea lui era foarte eficientă. El a simțit că nu e îndeajuns de empatic. S-a rugat o versiune a acestei rugăciuni și a primit răspunsul imediat…în trafic. În loc să răspundă unui șofer ostil, a început să se roage pentru  el. Apoi a hotărât să-i lase pe alții înainte pe bandă ca un semn de slujire și a început să se roage pentru ei. În prezent, Eddie slujește pe autostradă. Dacă ești dispus să îți adaptezi slujirea în funcție de oameni (cum a făcut Dumnezeu prin Isus), vei găsi metode noi de slujire.

4. “Doamne, folosește-mă în această situație pentru scopurile Tale”.

Dumnezeu ne poate folosi chiar și atunci când nu știm ce să spunem, ce să facem, sau ce să gândim! De multe ori suntem reticienți în a intra într-o anumită slujire pentru că suntem convinși că vom da greș.

Herb era o persoană introvertită. Nu i-a plăcut să meargă la înmormântarea prietenului său și să vorbească cu văduva acestuia. Știa că orice va scoate pe gură va suna  banal și stupid. El a repetat dinainte: “Aveți condoleanțele mele”, dar când a ajuns în fața văduvei, nu a putut decât să izbucnească în lacrimi și să o îmbrățișeze.

Ani mai târziu, am întrebat o văduvă tânără care au fost cuvintele care au ajutat-o cel mai mult în timpul înmormântării soțului ei. Ea a răspuns: “Nu îmi aduc aminte cuvintele, doar îmbrățișările. Acelea au fost brațele lui Dumnezeu care m-au cuprins.”

Credem că oamenii au nevoie mai degrabă de un profesionist, decât de un creștin disponibil. Ne înșelăm amarnic! Doar în cazul în care nu vorbim despre ajutor medical, 2 Corinteni 3:5-6 ne amintește să ne rugăm (“destoinicia noastră vine de la Dumnezeu”) înainte să acționăm!

5. “Tată, proslăveşte Numele Tău!”

De multe ori nu știu ce vrea Dumnezeu să mă rog. Văd binele și răul din fiecare alternativă.

A fost odată un bătrân pe care-l îndrăgeam foarte mult. Soția lui plecase la Domnul. Se săturase să trăiască fără ea, chiar dacă era o binecuvântare pentru toți cei care-l cunoșteau. El a suferit un infarct. Puteam să mă rog pentru vindecare pământească, sau pentru desăvărșire pe celălalt tărâm. Pentru ce trebuia să mă rog Mi-am adus aminte de rugăciunea lui Isus înainte de crucificare și m-am gândit că a fost o rugăciune destul de puternică.  Până în ziua de azi o rostesc atunci când nu știu ce să mă rog: “Tată, proslăvește Numele Tău.” Întotdeauna o face.

Joel Hunter a fost pastorul unei biserici nondenominaționale din Florida. În timp ce păstorea o biserică metodistă în statul Indiana, a fost trezit în mijlocul nopții de mai multe ori ca răspuns la rugăciunea unui grup mic de femei care se rugau în Florida ca Dumnezeu să miște inima unui pastor care să meargă la ele. Iar el s-a dus.

Articol preluat de pe Charisma Magazine și tradus cu permisiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *