De ce rugăciunea? (partea I)

Share Button

Ieremia 29: 12-13 spune:
“Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vã voi asculta. Mă veţi
căuta, şi Mă veţi găsi, dacã Mă veţi căuta cu toatã inima.”

Acesta este doar un verset din Biblie în care Dumnezeu, în mod specifc, invită poporul Său să se roage. Ştim foarte bine că rugăciunea merită
osteneala şi este proftabilă, datorită modului în care Dumnezeu vorbeşte
despre aceasta. Din nou şi din nou, suntem încurajaţi şi chiar îndemnaţi să-L
căutăm pe Dumnezeu. Fără nici o îndoială rugăciunea este un factor vital
pentru a avea o viaţă de creștin victorios.


Ce este rugăciunea?

Într-un mod simplist, rugăciunea este calea prin care noi oamenii ne
asociem cu Dumnezeu, astfel încât voia Sa să se facă pe pământ. Rugăciunea
este declararea voii lui Dumnezeu pe pământ.

Rugăciunea este o asociere cu Dumnezeu, pentru că adevărata
rugăciune este o comunicare în ambele sensuri. Este un dialog între Dumnezeu şi om, nu un monolog. Rugăciunea implică comunicarea între om şi Dumnezeu şi invers, Dumnezeu vorbindu-i omului; omul îşi varsă inima lui
Dumnezeu, aşa cum şi Dumnezeu o face.

De multe ori oamenii merg la Dumnezeu să-I dea sfaturi şi aceasta o
numesc ei rugăciune. Merg înaintea lui Dumnezeu şi Îl sfătuiesc cam ce vor
  ei ca El să facă legat de situaţiile lor. Îl abordează pe Dumnezeu ca şi cum El nu ar avea nici o idee despre ceea ce ei spun, aşa că aceştia Îl informează ce
se întâmplă şi care ar fi rezolvarea. După ce-L “sfătuiesc” pe Dumnezeu, ei
pleacă şi niciodată nu ascultă ceea ce are Dumnezeu de zis.

Matei 6:32 spune,
“ … Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.“

Chiar înainte de a-I spune lui Dumnezeu tot felul de lucruri, El ştie
deja. În rugăciune noi nu aducem nimic nou în atenţia lui Dumnezeu. De
aceea noi nu trebuie doar să-L informăm despre situaţiile noastre şi apoi să
plecăm.

Unii ar putea întreba: Dumnezeu ştie totul chiar înainte ca noi
să-I spunem ceva, de ce trebuie să ne mai rugăm? Pentru că Dumnezeu are
nevoie de parteneriatul şi cooperarea noastră ca să se împlinească voia şi
scopul Său pe pământ, cât şi în vieţile noastre.

Suntem finţe căzute

Suntem un neam căzut. În lăuntrul nostru avem o natură căzută şi păcătoasă. Ca rezultat, tot ceea ce este în noi răspunde mai uşor diavolului decât lui Dumnezeu. Chiar şi după ce ne încredinţăm viaţa Domnului, sunt lucruri în interiorul nostru care constant încearcă să ne tragă înapoi în întuneric.

Rugăciunea este modul prin care ne privăm de noi înşine şi
renunţăm la acele părţi din noi care ne conduc spre întuneric. Prin
rugăciune, ne dedicăm din nou şi din nou întreaga finţă lui Dumnezeu, astfel îndepărtându-ne de la scopurile noastre păcătoase şi căzute către împlinirea voii şi scopurilor lui Dumnezeu.

Pe măsură ce ne concentrăm pe Dumnezeu în rugăciune având o
inimă predată Lui, dorinţele rele din lăuntrul nostru sunt sfărâmate. Cu cât
interacţionăm mai mult cu Dumnezeu, vom descoperi că opiniile noastre
intră în conflict cu cele ale lui Dumnezeu; intenţiile noastre, planurile noastre, programul nostru sunt integral eronate. Vom descoperi că noi trebuie să
ne schimbăm, dacă dorim să vedem planurile lui Dumnezeu împlinindu-se.

Motiv legal

Rugăciunea îi oferă lui Dumnezeu un motiv legal să acţioneze în favoarea
noastră. Geneza 6:3 declară că
“ Duhul Meu nu va rămânea pururea în om.“
Dumnezeu nu-l va constrânge pe om să facă voia Sa. Dumnezeu nu-l va forţa pe
om să facă ceea ce el nu este doritor să facă. Dumnezeu niciodată nu va încălca
voinţa omului. În rugăciune, ne predăm lui Dumnezeu şi astfel îi dăm Lui baza
legală prin care El poate să ne împlinească nevoile.

Da, este adevărat că Dumnezeu face bine şi celor netrebnici, care nu
se roagă niciodată. Luca 6: 35 spune: 
“… El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. ”

Totuşi, este adevărat că sunt vremuri când Dumnezeu ne aşteaptă,
pe noi credincioşii, să venim la El şi să ne împărtăşim înainte ca El să facă
ceva.

În Isaia 1:18 Dumnezeu ne invită să venim şi să ne judecăm cu El,
promiţându-ne că dacă păcatele noastre sunt roşii cum e cârmâzul, El le va
face albe ca zăpada. El ne mai promite în versetul 19, că dacă suntem doritori şi ascultători să umblăm împreună cu El vom mânca din cele mai bune
roade ale ţării. Vedeţi, oameni ai lui Dumnezeu, când ne prezentăm cazul
înaintea lui Dumnezeu şi El îşi prezintă cazul înaintea noastră – meditând
împreună – vom descoperi că meditaţia noastră este contrară voii lui Dumnezeu. Rezultatul este că ajungem să ne supunem voii lui Dumnezeu prin
pocăinţă şi printr-o inimă zdrobită.

 

Material extras din cartea „Rugăciunea înflăcărată eficientă, de Michael Kimuli (Libraria Alfa Omega, Preț: 8 lei)

O poți comanda chiar aici:  https://alfaomega.tv/librarie/rugaciune-mijlocire/rugaciunea-inflacarata-produs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *