Mană profetică

Cuvânt profetic proaspăt pentru sufletul tău.

Citește

”Am dat drumul gurii faţă de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima” (2 ​​Corinteni 6:11). Pavel se adresează unei biserici care intra într-o etapă nouă. Aceștia aveau o istorie bună și glorioasă, dar au și avut de suferit unele încercări și dificultăți. Toată lumea care citește acest lucru are ceva în comun cu ceilalți, și anume firea - acel lucru care te privează de tot ceea ce are Dumnezeu mai bun să-ți ofere. Biserica din Corint era plină de ceea ce Pavel numea carnalitate - imoralitate sexuală, diviziuni între ei - dar Pavel îi asigură că inima lui este larg deschisă pentru ei. Îmi place atât de mult acest lucru! Pavel îi provoacă și dorește să îi corecteze, dar în același timp dorește să vadă că în ei există creștere și maturitate. În versetul 12, el spune: ”Voi nu sunteţi la strâmtoare în noi.” Cu alte cuvinte, el le spune că nu există restricții asupra lor și că sunt liberi să facă totul pentru Isus. În același fel, noi nu trebuie să fim oameni cu puțină credință, limitând lucrarea Duhului Sfânt în viețile noastre. Pavel continuă să spună în versetul 12: ”Dar inima voastră s-a strâns pentru noi.” Ce te limitează? Ce anume îți îngrădește credința? De ce nu vezi o explozie de credință și zel în viața ta? Poate că ai fost rănit - cine nu a fost? - și asta te împiedică să înaintezi mai profund în lucrurile Domnului. Dar Cuvântul spune: ”Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice” (6:18). Un tată îți dă îndrumare și rostește binecuvântări asupra vieții tale. El dorește lucruri mari de la tine și îți dă în dar o moștenire. ”Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (7:1). Pe măsură ce vă agățați de promisiunile lui Dumnezeu, veți putea avea o părtășie reînnoită cu Hristos, care vă va face să umblați în reverență și sfințenie într-un mod pe care nu l-ați mai experimentat niciodată înainte! © 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved
mar, nov. 13, 2018
Source: Mana profetica
Unul dintre cele mai importante secrete pentru obținerea binecuvântării lui Dumnezeu este dăruirea! Când Moise oferea instrucțiunile finale și își lua rămas bun de la israeliți, el a dat dispoziții specifice despre ceva numit ”zeciuiala din cel de-al treilea an.” Spre deosebire de zeciuiala obișnuită sau de cele zece procente anuale, zeciuiala din al treilea an a fost rezervată pentru un alt scop. ”După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea şi s-o pui în cetăţile tale. Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva care vor fi în cetăţile tale şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.” (Deuteronom 14:28-29) Este important să vedem ce făcea Dumnezeu aici. În fiecare al treilea an, orașele din Israel deveneau centre de depozitare uriașe pentru zeciuielile acestei națiuni agricole. Deoarece preoții din tribul lui Levi nu aveau voie să dețină pământ, Dumnezeu a insistat ca poporul să se îngrijească de ei într-un mod special. Dar asta nu era totul. Această zeciuială era alocată, de asemenea, celor vulnerabili și defavorizați. Ce Dumnezeu minunat, și plin de milă slujim! El are întotdeauna un loc special în inima Sa pentru cei slabi, zdrobiți și respinși dintre poporul Său. Compasiunea și preocuparea pentru cei asupriți au rădăcini în inima Creatorului nostru. Cu toate acestea, zeciuiala din cel de-al treilea an însemna mai mult decât grija pentru preoți și nevoiași. Israel trebuia să dea cu generozitate, astfel încât ”Domnul Dumnezeul vostru să vă binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor voastre.” Se pare că actul de a dărui bucurie altora a deschis de fapt ferestrele cerului, astfel încât oamenii înșiși să poată fi binecuvântați. Dumnezeu încă dorește să facă lucruri extraordinare pentru urmașii Săi, care Îl imită în dăruirea plină de compasiune. Acesta este un adevăr profund care ar fi bine să îl aplicăm vieților noastre zilnic. Jim Cymbala a început lucrarea Brooklyn Tabernacle, cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică, dărăpănată, într-o zonă dificilă a orașului. Nativ din Brooklyn, el este un vechi prieten al lui David și al lui Gary Wilkerson. © 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved
lun, nov. 12, 2018
Source: Mana profetica
Vedem o imagine măreață a harului prin intervenția lui Dumnezeu în Sodoma, când El, literalmente, l-a apucat pe Lot și familia sa, scoțându-i afară din oraș. „Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia i-au apucat de mână pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-i cruţe; i-au scos şi i-au lăsat afară din cetate” (Geneza 19:16). Pe când Lot zăbovea în pragul distrugerii, fără niciun fel de putere sau voință de a se salva, Dumnezeu l-a luat de mână și l-a condus spre un loc sigur pe acest om confuz, amăgit și legat de păcat. În esență,, El îi spunea lui Lot, „Te iubesc și nu am de gând să te las să mori în acest revărsare a mâniei. Ești un om neprihănit, Lot, și te-am avertizat. Acum vino!” „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5:6). Sensul literal al expresiei „fără putere” în acest context este „fără vreo abilitate sau voință”. Dumnezeu spune că El este dornic să acționeze în numele nostru, pentru că noi nu avem nimic de dat. Domnul mai avea doar o instrucțiune pentru Lot: „Scapă-ți viața; să nu te uiţi înapoi şi să nu te oprești în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri”(Geneza 19:17). Aici, muntele reprezintă prezența lui Dumnezeu, un loc singur cu El. Vedem această imagine repetându-se peste tot în Scriptură. Pe un munte, Moise a fost atins de gloria Dumnezeu; Isus L-a căutat pe Tatăl său în rugăciune, Hristos a fost schimbat la față înaintea ucenicilor Săi. „Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt” (Psalmul 48:1). „Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui” (Isaia 2:3). Când Dumnezeu te izbăvește prin credința în promisiunile Lui, aleargă direct la muntele sfințeniei Lui ― prezența Sa. © 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved
vin, nov. 09, 2018
Source: Mana profetica
În primii ani ai Bisericii, a avut loc o mare persecuție. În timpul acestei perioade îngrozitoare, apostolul Ioan a fost luat prizonier și trimis la Roma înainte de a fi alungat în Insula Patmos pentru a muri. Patmos era un ținut mic, pustiu, locuit de câțiva alți deținuți care fuseseră exilați acolo. Când Ioan a debarcat la Patmos, el a rămas acolo, părăsit și izolat. Mai târziu, el scria: ”Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos” (vezi Apocalipsa 1:9). De ce i- fost dată o astfel de sentință lui Ioan, ucenicul lui Isus? Și de ce Roma, puterea conducătoare a lumii, dorea cu disperare să-l izoleze de civilizație? În mod clar, Roma îl considera o amenințare, fiind evident recunoscut printre evrei și neamuri. Acum, Ioan ar fi putut fi privit ca fiind un eșec. Dacă ar fi fost măsurat prin standardele actuale ale succesului, el nu ar fi valorat nimic: nu avea congregație, nici clădire a bisericii, nici bani, nici vehicul, nici casă, nici haine decente. Dar cât de greșiți ar fi fost cu toții! Ceva incredibil s-a întâmplat cu Ioan după primele sale zile în insula Patmos. El a luat o decizie care a afectat întreaga lume a bisericii pentru veșnicie. Pur și simplu, Ioan a murit față de toate planurile sale și s-a gândit la slujire. Din câte știa el, exilul său în Patmos era ultima sa cursă, dar el a decis să I se închine lui Dumnezeu în continuare. ”Voi umbla în Duhul și mă voi dedica să caut fața lui Dumnezeu. Acum am timp să-L cunosc așa cum nu L-am cunoscut niciodată.” Viața lui Ioan a fost redusă la un singur foc: numai Isus Hristos. Iar el a spus în esență: ”Tot ceea ce am nevoie este rugăciunea, închinarea și comuniunea cu Domnul.” Ioan a învățat în Patmos să fie dependent de vocea Duhului Sfânt. Și vestea bună este că mai târziu, Ioan a fost eliberat și scrierile sale au devenit o lumină unsă pentru lumea întreagă. Nu trebuie să fii izolat pentru a te dedica în întregime comuniunii cu Domnul. Dumnezeu va veni exact unde te afli, în orice moment al zilei sau al nopții, dacă Îl vei chema. © 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved
vin, nov. 09, 2018
Source: Mana profetica
Daniel a mărturisit: ”Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.” (Daniel 10:10) Cuvântul pentru ”atins” aici înseamnă apucat cu putere. Daniel a spus: ”Când Dumnezeu a pus mâna pe mine, m-a pus cu fața la pământ; atingerea Lui m-a umplut cu sentimentul urgenței de a-L căuta cu tot ce este în mine.” Slujitorii atinși de Dumnezeu au o relație intimă cu Domnul. Ei primesc revelații din ceruri și se bucură de o umblare cu Hristos, de care puțini se bucură. Ori de câte ori Dumnezeu atinge viața cuiva, acea persoană cade adesea pe genunchi și devine o persoană a rugăciunii, doritoare să-L caute pe Domnul. De multe ori m-am întrebat de ce Dumnezeu atinge numai anumiți oameni în acest fel. De ce unii slujitori ajung să înfometeze după El, în timp ce alți credincioși merg pe drumul lor propriu? Daniel, slujitor devotat, a fost atins de Dumnezeu într-un mod supranatural. Au fost mulți alți oameni buni, evlavioși care slujeau Domnului în ziua lui Daniel. Printre aceștia erau Șadrac, Meșac și Abed-Nego și zeci de mii de alți israeliți care și-au menținut credința în timp ce erau înrobiți în Babilon. Deci, de ce Dumnezeu a pus mâna pe Daniel și l-a atins așa cum a făcut-o? De ce a putut acest om să vadă și să audă lucruri pe care nimeni altcineva nu le putea auzi? ”Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!” (Daniel 10:7). Viziunea pe care a avut-o Daniel era Isus însuși, clar și viu. De fapt, era vorba de aceeași viziune dată și lui Ioan pe insula Patmos (vezi Apocalipsa 1:13-15). Domnul S-a descoperit lui Daniel în felul în care a făcut-o pentru că acest tânăr a fost mistuit de pasiunea de a cunoaște inima lui Dumnezeu. De asemenea, Dumnezeu a decis că a venit timpul să dea un mesaj umanității pierdute și avea nevoie de o voce pentru a-și exprima mesajul. Domnul îi caută pe aceia care sunt consumați de cunoașterea Lui și se vor întrista de condiția morală din societatea noastră - în timp ce, de asemenea, așteaptă cu nerăbdare venirea lui Hristos. © 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved
vin, nov. 09, 2018
Source: Mana profetica
Ați auzit despre rugăciunea credinței, dar cred că există o imagine în oglindă a acestei rugăciuni, care se bazează pe fire - rugăciunea necredinței. O astfel de rugăciune este total inacceptabilă pentru Dumnezeu; de fapt, Scriptura spune că este păcat în ochii Lui. Moise, un om evlavios, care se ruga, care a urmat chemarea lui Dumnezeu la fiecare pas, ajunsese într-un moment de criză în viața lui. Israeliții erau urmăriți de Faraon și nu exista absolut nicio speranță de scăpare, decât să treacă prin Marea Roșie. Moise știa în inima lui că această criză a fost rânduită de Dumnezeu și totuși strigătele deznădăjduite ale sutelor de mii de oameni îi răsunau în urechi, așa că s-a dus pe un deal izolat și și-a vărsat inima în rugăciune. Dumnezeu nu a fost mulțumit de plânsul său din timpul nopții, pentru că era dovada unei rădăcini de necredință în inima lui. Mă îndoiesc că L-ați auzit vreodată pe Domnul spunându-vă: ”Termină cu plânsul și ridică-te de pe genunchi.” Dar Domnul l-a mustrat pe Moise: ”Ce rost au strigătele acestea?” (Exodul 14:15) Sensul literal evreiesc al acestui verset este: ”De ce strigi la Mine?” De ce i-ar spune Dumnezeu acest lucru lui Moise? Pentru că atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Moise să elibereze Israelul, El i-a promis să-i dea o voce pe care o vor asculta toți oamenii (vezi Exodul 3:18). Cu toate acestea, Moise a răspuns cu necredință: ”Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: ‘Nu ţi S-a arătat Domnul!” (4:1). Gândește-te cât de nebunească a putut fi necredința lui Moise. Prin puterea lui Dumnezeu, el făcuse deja minuni incredibile și, mai târziu, a experimentat intimitatea față în față cu Dumnezeu. Dar aici, la Marea Roșie, a ezitat prin necredință și Dumnezeu i-a poruncit: ”Ia o poziție de autoritate spirituală față de această criză și mergi mai departe prin credință. Peste căteva ore, veți dansa de bucurie.” Pe măsură ce ne confruntăm cu propriile noastre crize, ne putem convinge că rugăciunea este cel mai important lucru pe care îl putem face. Dar vine un moment când Dumnezeu ne cheamă să acționăm, să ascultăm de Cuvântul Lui prin credință, ca nu cumva rugăciunile noastre să-I fie aduse înainte cu necredință. © 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved
joi, nov. 08, 2018
Source: Mana profetica