Punctele de rugăciune ale lunii decembrie 2017

Share Button

Luna decembrie, luna a douăsprezecea, are însemnătate deosebită pentru România- este luna unor evenimente majore în istoria recentă a țării reîntregite la  1 decembrie 1918.  Așa le-a rânduit Dumnezeu și cred că prin aceste momente însemnate în ce privește istoria recentă a țării- Domnul conectează România cu cartea Estera. Prin Estera și strigătul în unitate al tuturor evreilor din imperiul păgân, Domnul a întors destinul evreilor, tranformând o condamnare la moarte într-o mare izbândă a vieții și izbăvirii de dușmani – în luna a douăsprezecea.  Suntem în luna a douăsprezecea și în mod specific, Biserica Domnului din România – ca Estera, este chemată să se ridice în unitate în rugaciune și lupta spirituală pentru România.

În luna decembrie națiunea noastră celebrează trei momente importante:

  • Celebrarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru
  • 1 Decembrie – Sărbătoarea Unirii din 1918 – 99 de ani de la reîntregirea României
  • Eliberarea de sub opresarea comunistă – decembrie 1989

Moartea regelui Mihai al Romaniei în 5 decembrie 2017 este ca un nou  semnal al Domnului pentru noi, românii. El a fost un  exemplu de integritate, de smerenie, de credicioșie față de țara noastră, de credința în Dumnezeu și de trăire a valorilor creștine fără compromis, cu prețul umilințelor și s-a împotrivit nazismului și comunismului încercând să apere România de aceste două sisteme anticreștine.  În zilele acestea, când vedem o clasă politică care și-a pierdut aceste valori, Domnul amintește, prin moartea regelui Mihai, care este standardul Lui pentru liderii națiunii. Contrastul este izbitor și cred că va declanșa un sezon de restaurare a standardelor Domnului în conducerea țării.

Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu întârzie în împlinirea promisiunilor LUI (2 Petru 3:1-9). Și Domnul are planuri mari cu România, pe care vrea să le împlinească.  

In zilele de 14-15-16 decembrie- pe fondul zilelor de doliu național, vă chem la 3 zile de post și rugăciune pentru România

    • Declarăm:   Isus Hristos,  Regele regilor, este Regele  României
    • Stabilitatea, pacea  si protectia tarii de tensiuni interne, conflicte (Exod 14:14, Ps 37:7-9)
    • pentru  revelația Fiului lui Dumnezeu – Isus Hristos – în poporul român, pentru mântuirea  locuitorilor, ca  porțile inimilor să se deschidă pentru Domnul Isus – și să-L primească ca Domn și nu ca Prunc. Suntem chemați la un SEZON de POCĂINȚĂ pentru păcatele comise atât de poporul Domnului cât și de națiunea româna, mai ales  pentru idolatrie şi pentru sângele vărsat (Daniel 9:2-3)
  • mântuirea copiilor din România – până la 12-14 ani. DOMNUL ADUCE O EXPLOZIE A TREZIRII LA COPII. SĂ NE RUGĂM ȘI PENTRU PROTECȚIA LOR-cel rău vrea să fure vieți de copii în națiunea noastră.
  • pentru cer deschis peste România, pentru revărsarea Slavei Domnului peste țara noastră (Habacuc 2:14)
  • pentru intrarea în destinul și chemarea pe care o are Domnul pentru România. Pentru implinirea promisiunilor Domnului pentru România – că nu va mai lăsa țara să alunece în comunism, ca țara noastră „se va mărita iarăși” (Isaia 62:4)- România să devină o națiune creștină cu adevărat.   ROMÂNIA este într-un  PUNCT PERICULOS- economic,social, internațional. ESTE PE PUNCTUL SĂ DEVIEZE  de la principii de dreptate și democrație.  Să ne rugăm ca ROMÂNIA să NU POATĂ FI DESTABILIZATĂ sau SCOASĂ DIN ALINIERILE  ÎN CARE TREBUIE SĂ FIE PARTE.  SĂ NE RUGĂM   PENTRU ALINIEREA NAȚIUNII conform  VOII DOMNULUI pentru România
  • izbăvirea și protecția țării de lucrările întunericului care vor distrugere, să ne împotrivim tendințelor de confiscare a libertăților câștigate în ’89. Să ne rugăm pentru eliberarea de sub influențele comunismului,  pentru schimbarea mentalității oamenilor.
  • restaurarea standardelor Domnului de integritate, loialitate, de credință și caracter creștin, de credincioșie față de țară în conducerea țării și în societatea românească.  Să ne rugăm pentru restaurarea  integrității, a onestității pentru un popor care a fost decimat de corupție, pentru restituirea  sentimentului unității naționale într-o țară fragmentată de dezbinări, pentru restituirea onoarei, a integrității, a valorilor morale într-un popor creștin.
  • unitate în Biserică și în națiunea română.  Românii au ales,  profetic, ziua de 1 Decembrie, ziua Marii Uniri, ca sărbătoare națională.  Lupta pentru unitatea Bisericii, a locuitorilor, este o bătălie care trebuie să continue în rugăciune. Să ne rugăm ca românii să intre în această binecuvântare a unității, ca popor, ca Biserică.  Să ne împotrivim tendințelor de fragmentare teritorială, etnică și socială a României.
  • Să mulțumim Domnului pentru că ne-a deschis aceste uși în istorie, (1 Dec 1918 și Dec 1989),  care au însemnat noi nivele de izbăvire și libertate pentru națiunea noastră. Să ne rugăm pentru păstrarea acestor uși deschise pentru viitorul țării.
  • Să luptăm pentru  LUCRURILE CARE NE ȚIN ÎMPREUNĂ CA NAȚIUNE, care sunt sub mari atacuri:  CREDINȚA CREȘTINĂ (atacuri asupra SCRIPTURII, a  liderilor creștini,  a Bisericii), FAMILIA BIBLICĂ,   TERITORIUL ȚĂRII –integritatea teritorială a țării.
  • Să-l chemam pe Domnul Isus ca Izbăvitor al României. Să ne rugăm ca Domnul să ridice izbăvitori pentru națiunea noastră- oameni după inima Lui. Să ne rugăm pentru schimbarea inimilor celor care sunt în autoritate în țara noastră!
  • ne rugăm …Tată vie Împărăția TA, facă-se Voia TA, precum în cer, așa și pe pământ – în România
  • Să cerem binecuvântarea Domnului din Numeri 6:24-26 peste România, și să ne rugăm în baza Ps. 91.
  • Pentru România (fiecare zi de vineri- post și rugăciune pentru România. (Ioel 2:1, 15), cu focalizare pe protecția țării)
  • Să ne rugăm pentru eliberare de religiozitate, si ca valul care orbește mințile românilor să fie nimicit (2 Cor. 4:4),   ca tradiția să fie dezbrăcată de putere și revelația prin Duhul Sfânt să pătrundă inimile și gândurile românilor. Să ne rugăm împotriva idolatriei și păgânismului, a superstițiilor legate de sărbătorile de iarnă (Crăciun, Anul Nou). Ca popor al Domnului, să continuăm să ne pocăim de idolatrie, de păcatele națiunii (Daniel 9)
  • PACEA ,  UNITATEA NAȚIONALĂ  si INTEGRITATEA TERITORIALA a României,  PROTECȚIA țării în interior și la granițe. PREGĂTIREA ANIVERSĂRII Centenarului–  100 de ani de la reîntregirea României în 1 dec 1918.  Să ne rugăm pentru recunoașterea și respectarea suveranității statului român peste tot teritoriul țării, pentru restaurarea istoriei reale a României în educația populației, pentru stingerea tensiunilor interetnice din inima țării, ca orice manipulare, orice acțiuni oculte prin care se încearcă destabilizarea României  în interior, să fie nimicite. Să ne rugăm pentru anularea planurilor de fragmentare  a populației si a teritoriului țării!
  • FAMILII  și organizarea referendumului. Clasa politică actuală amână nejustificat acest demers. Să ne rugăm pentru urgentarea Referendumului pentru introducerea definiției  biblice a familiei în Constituția țării. Să nu obosim în această luptă! Conștientizarea celor ce trăiesc în concubinaj că trăiesc în păcat și întoarecerea lor spre Dumnezeu ; să ne rugăm ca PARTENERIATELE CIVILE SĂ NU FIE LEGIFERATE în România.  Oprirea  violenței  în familii, eradicarea sărăciei, reîntregirea familiilor afectate de plecarea  părinților la muncă în alte țări. Protejarea copiilor de educația sexuală demonică,  protejarea copiilor de educație nebiblică; legi care să asigure protejarea și  dezvoltarea copiilor conform identității de gen (băiat, fată) cu care s-au născut;  păstrarea valorilor creștine în educația copiilor-în familii și în sistemele de învătământ; învățământ bazat pe norme biblice; legi favorabile adopției copiilor orfani sau abandonati – în familii constituite biblic
  • REFORMA JUSTITIEI – păstrarea independenței justiției față de puterea politică, pentru legi drepte cu respectarea  principiilor de dreptate și adevăr. LEGILE JUSTIȚIEI– să fie legi bune, drepte, care să NU deschidă uși pentru manipulări și control.  Acum, când se încearcă trecerea accelerată prin Parlament a legilor justiției care, în forma în care se votează,  deschid uși pentru incorectitudine, intimidare, control, abuz , fărădelege, să ne rugăm ca aceste modificări dăunatoare, care contravin dreptății și adevărului să fie oprite.  Să ne rugăm ca frica de Domnul să trezească pe parlamentarii și guvernanții țării.
  • LEGILE  ȚĂRII.  Avem nevoie de legi drepte, bazate pe valori creștine, de un sistem juridic integru, de oameni integri în elaborarea și aplicarea legilor.   Modificările Constituției României, care se pregătesc – pentru definirea corectă a statului român (stat național unitar român), pentru definirea biblică a familiei, pentru libertatea credinței creștine și a libertății de exprimare a valorilor creștine în public. Domnul protejează o națiune și prin legile care o guvernează. Dacă prin legile României se deschid uși pentru fărădelege, (acceptarea – prin lege- a unor păcate numite urâciuni de Domnul) , țara noastră va fi expusă atât asaltului întunericului  într-un mod greu de imaginat cât și judecăților Domnului!
  • Să ne rugăm și pentru alte proiecte de legisă fie oprite cele care vor să oprească vocea societății civile și să controleze resursele financiare ale asociațiilor și fundațiilor (toate organizațiile creștine vor fi afectate)
  • CONDUCĂTORII ȚĂRII-  pentru RESPONSABILIZAREA  lor față de țară, frică de Domnul,  să NU voteze legi care NU sunt în interesul țării. SĂ NU ABANDONAM LUPTA ACEASTA,  căci de binele cetății (al țării) depinde și binele nostru. Să ne uitam la CEL ce poate să schimbe o națiune, la Cel ce este în control! Este timpul să-L chemăm pe Domnul Atotputernic să lupte cu aceste principalități demonice de minciună, control, corupție, care afectează pe așa mulți oameni. Să ne smerim, să ne cerem iertare pentru ceea ce fac greșit cei ce sunt în autoritate  și să ne rugăm pentru cercetarea și curățirea inimilor lor, pentru mântuirea lor. În acest decembrie- pe fondul atâtor frământări legate de oamenii politici- vă chem să mijlocim pentru ei, să-i binecuvântăm, să legam puterile întunericului care-I afectează,  să binecuvântăm România, să credem în promisiunile  Domnului, știind că El ce a promis împlinește. Așteptăm o mare revărsare a Slavei Lui peste România, așteptăm revărsarea puterii Lui, a lucrărilor cu semne și minuni. Dar El caută credința-când va veni El, va gasi credința pe pământ?
  • parteneriatul cu NATO, UE, SUA, țările vecine. România să fie ALINIATĂ în relațiile internaționale,  conform voii Domnului. Relație bună a României cu Israelul, ca România să fie de partea Israelului!
  • Protecție față de acțiuni agresive și  tendințele expansioniste, față de România, ale Rusiei, Ungariei, Turciei și OPRIREA  lor (vor extindere peste România în baza vechilor imperii).  Să ne rugăm ca acțiunile pe care le plănuiesc  împotriva României să fie zădărnicite.
  • strategii înțelepte de apărare și de securitate națională, resurse pentru protejarea țării ; pentru armata română și  industria de apărare a țării,  pentru creșterea capacității de apărare a țării,  pentru investiții importante în apărarea țării; pentru serviciile de securitate ale țării- să fie alerte și să vegheze la siguranta națională a țării
  • protecţie față de destabilizări interne economice, sociale, de lovituri militare,  forme de terorism/sabotaj în România,  atacuri cibernetice;   protecţie față de tensiuni  interne  generate prin manipulări;  anihilarea  manipulărilor  și  intoxicărilor informaționale, a  răspândirii de informații false prin media (internet, știri);   anihilarea celulelor teroriste, a grupărilor paramilitare, a rețelelor de trafic de persoane, de droguri, de arme;  protecție față de atacuri si destabilizări financiare, economice și șocuri financiare
  • Protecția  țării de asaltul spiritului islamic (val de refugiați, moscheea din București).
  • Restaurarea identității noastre de români, pentru trezirea conștiinței naționale și a loialității cetățenilor față de țară, pentru un patriotism autentic și curaj civic,  restaurarea  integrității, a onestității, a sentimentului unității naționale, a  onoarei,  a valorilor morale
  • Dezvoltarea ECONOMIEI românești, a sectoarelor vitale pentru țară: industria, agricultura, energetic, tehnologii înalte (IT),  transporturi, comunicații, apărare,   invenții-inovații. Să ne rugăm pentru resursele naturale ale țării: zăcăminte (minerale- aur, petrol, gaze, sare), păduri, ape, ape minerale- pentru protecția și valorificarea lor în interesul țării, pentru investiții corecte.  Să ne rugăm pentru oprirea distrugerilor din economie,  pentru restaurarea proprietătii românilor asupra terenurilor din țară,  pentru OPRIREA EXODULUI POPULAȚIEI  din România, pentru locuri de muncă, pentru întoarcerea românilor acasă.
  • Bătălia se dă pentru resurse,  care fac ca o națiune să poată avansa. Să ne rugăm pentru creștere economică, pentru ca să fie hrană în țară. O ȚARĂ SĂRĂCITĂ, CU POPULAȚIE DIMINUATĂ,  POATE FI UȘOR DE CUCERIT, de DIVIZAT, de CONTROLAT! Să ne rugăm ca acest PLAN DEMONIC DE DESTRĂMARE A ȚĂRII SĂ FIE ANIHILAT ȘI DOMNUL SĂ ADUCĂ RESTAURAREA ROMÂNIEI
  • REFORMELE  FISCALE – sunt mari schimbări care vor aduce multă frământare. Să ne rugăm pentru stabilitatea economică și socială a țării.  Să ne rugăm pentru  resursele României – financiare, economice, naturale – să ne rugăm pentru protecția și înmulțirea lor.
  • Protecția barajelor,  podurilor mari , a  principalelor drumuri și căi ferate (care să fie restaurate rapid),  protecția spectrului de frecvențe ale țării, al rețelelor de comunicații,  al sistemului energetic  național și siguranța  energetică a țării. Să ne rugăm pentru autostrăzile din România – să fie construite rapid, mai ales  cele care traversează munții.
  • Protecția țării și a populației de epidemii,  dezastre naturale- furtuni violente,  inundații și  cutremure mari- PS 91.
  • Pentru Biserica Domnului din România, continuăm să ne rugăm pentru:

POCAINȚA ȘI DE ALINIERE A INIMILOR SI VIEȚILOR NOASTRE CU VOIA LUI DUMNEZEU (Is 60:1-4);  SFINȚIRE,  TREZIRE, INTEGRITATE, VIGILENȚĂ  la starea noastră, crestere în credintă, ÎNTELEGEREA VREMURILOR – pregătire pentru VENIREA DOMNULUI- extinderea ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU, întoarcere la Scriptură, radicali pentru Isus. MOBILIZAREA creștinilor la rugăciune. Reastaurarea părtășiei cu fratii– în grupe, în comunitatea creștină și atenție la pericolul părtășiei virtuale – prin internet,  care duce la izolare, care fură timp și putere. E o chemare la pocăință, la unitate, la întoarcere la dragostea dintâi, la rugăciune necurmată, la tânjire după Domnul, la dor de Dumnezeu, la foame și sete după Dumnezeu! Dumnezeu ne cheamă să FIM GATA!   

  • Trezirea copiilor, a adolescențilorimplicarea lor în rugăciune, în slujire. Să strângem copiii în jurul Domnului!
  • Unitate intre generații, restaurarea relațiilor în Trupul lui Hristos și mobilizare corporativă în credință și acțiune pentru a impacta lumea.  Reforma în Biserica din România –  ca Biserica să iasă dintre ziduri, să fie gata pentru marele seceriș.
  • Lucrarea Duhului Sfânt în Biserica Domnului din România. Să ne pocăim de împotrivirea noastră la lucrarea Duhului Sfânt și să ne rugăm pentru revelație și putere pentru Biserica Domnului (Ef.1:17-21; Ef3:16-21).
  • Eliberarea  prinșilor  de război. Să ne rugăm  pentru creștinii persecutați din lume.
  • Israel – SUA au recunoscut, în 6 dec 2017, Ierusalimul ca fiind capitala Israelului. Pregătesc mutarea ambasadei SUA în Ierusalim. Este un pas extrem de important în evoluția situației din Israel. E tot mai imperios necesar să ne rugăm pentru pacea și nedivizarea Ierusalimului. Nori de război se adună din nou asupra Israelului. Să ne rugăm pentru trezire în Israel, pentru pacea, protecția și binecuvântarea Israelului,  pentru liderii ţării, pentru protecția de atacuri teroriste și militare și pentru resursele de care au nevoie, pentru întoarcerea evreilor în Israel, conform Scripturii.

Mulțumim Domnului pentru relațiile economice și politice tot mai bune dintre România și Israel – e un răspuns la rugăciune! Să continuăm să stăruim pentru ca România să fie o țară care să fie de partea Israelului – o națiune oaie!  Să continuăm să ne rugăm pentru TIMPUL Domnului în desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *