Punctele de rugăciune ale lunii iunie 2018

Share Button
  1. România (fiecare zi de vineri- post și rugăciune pentru România. (Ioel 2:1, 15), cu focalizare pe protecția țării)

Lunile iunie-iulie-august sunt luni de foc peste țara noastră, ca națiune, dar și ca Biserică.  E cod roșu activat de Domnul peste România!   Vor fi luni grele, de presiune, de tensiuni, de strâmtorare. Domnul va arde, va nimici lucrări vrăjmașe. Dar Domnul va face lucruri noi în România. Atunci când se nasc lucruri noi – e o perioadă de dureri, dar și de vulnerabilitate.

Ca să ne împuternicească, ca și Biserică, Domnul trebuie să ne curățească. Domnul cerne slujitorii, cerne Biserica Sa, cerne națiunile.

Domnul nu mai așteaptă ca să ne hotărâm să ieșim din apatie. El presează lucrurile,  presează Biserica Sa, ca să-și ridice capetele spre El, din pricina presiunilor și strâmtorărilor. Domnul ne presează, ca Biserică a Sa, să intrăm într-o relație profundă cu El, acum, pentru că timpul se scurtează. 

Această perioadă de foc înseamnă teste mari și peste țară, presiuni care vor veni peste popor. Va fi multă confuzie și tulburare în țară.

Chemarea este : RUGAȚI-VĂ, RUGAȚI-VĂ, RUGAȚI-VĂ!

Cum? Să ne rugăm… Tată vie Împărăția TA, facă-se Voia TA, precum în cer, așa și pe pământ – în România! Nu planurile noastre, nu agendele noastre, nu după înțelegerea noastră, ci să mijlocim prin Duhul Sfânt ca ordinea divină să fie instaurată în viața, familiile și națiunea noastră. Să ne rugăm pentru ca dreptatea și sfințenia Sa să ne pătrundă viețile și să schimbe națiunea noastră.

Domnul ne provoacă să fim deschiși la ce va face: va lucra cum nu ne așteptăm, va lucra neașteptat și neobișnuit, prin oameni la care nu ne gândim.  Să nu ne poticnim în oameni, să nu căutam la fața omului!

Să ne rugăm ca Fața Domnului să fie peste România (Num 6:24-26) și să proclamăm Ps. 91 peste țara noastră.

Domnul ne spune în 2 Cr 7:14 – Daca poporul Meu…  Depinde de noi, de cât de mult ne pasă de țara noastră!

Să nu încetăm rugăciunea pentru:

– alinierea României conform Voii Domnului – în relația cu națiunile și mai ales în relația cu Israelul

– protecția României: (de atacuri, de presiuni internaționale care înceacă să ne devieze din drumul nostru ca națiune;  de decizii greșite luate de conducerea țării – Parlament, Guvern, Președenție; de alinieri greșite în raport cu EU, SUA, NATO, Rusia, țări din Orientul Mijlociu; de dezastre naturale; de destabilizări economice, financiare; de tensiuni sociale sau interetnice, de revendicări teritoriale)

Vă reamintesc ce am scris în lunile precedente:

Anul 2018 este an pivot pentru România. Este anul celebrării a 100 de ani de existență  a țării noastre de la întregirea ei. Este anul în care sunt mari  presiuni pentru ciuntirea moștenirii noastre, a identității noastre naționale, a drepturilor noastre date de Dumnezeu pe acest teritoriu. Știm că Domnul stabilește hotarele unei națiuni. Să ne rugăm pentru protecția hotarelor noastre și pentru anihilarea oricărei încercari de ciuntire a teritoriului României!

  • Avraam a primit promisiunea lui Dumnezeu, pe fiul promis, Isaac, la vârsta de 100 de ani, printr-o minune, în mod supranatural. (Gen 21:5)
  • Ca țară, acum, la celebrarea a 100 de ani de la nașterea României independente și autonome, în hotarele date, să ne rugăm pentru împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu pentru România: că țara noastră „se va mărita iarăși” (Isaia 62:4) – România să devină o națiune creștină cu adevărat, ca România va fi din nou coșul de pâine al Europei – și spiritual și natural, că românii vor fi cunoscuți pentru credința lor în Dumnezeu (Rom 1:8), că Dumnezeu nu va mai lăsa țara să alunece în comunism, că rădăcinile corupției sunt smulse din România, și țara va fi cunoscută pentru dreptatea și integritatea ei. Să ne rugăm pentru intrarea în destinul și chemarea pe care o are Domnul pentru România.
  • SĂ NE POCĂIM PENTRU TOATE CUVINTELE DE BLESTEM PUSE PESTE ROMÂNIA ȘI SĂ NE RUGĂM CA PUTEREA BLESTEMELOR SĂ FIE RUPTĂ. SĂ VORBIM VIAȚĂ PESTE ȚARA NOASTRĂ
  • Să ne rugăm ca ROMÂNIA să NU POATĂ FI DESTABILIZATĂ sau SCOASĂ DIN ALINIERILE ÎN CARE TREBUIE SĂ FIE PARTE. Să ne rugăm pentru ALINIEREA NAȚIUNII conform VOII DOMNULUI pentru România. În acest context, să ne rugăm pentru mutarea ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, în cel mai scurt timp. Domnul mi-a arătat că această decizie este o cheie care deschide uși de binecuvântare pentru România. Domnul este credincios și binecuvântează pe cei ce binecuvântează Israelul! Prin mutarea  ambasadei, România recunoaste Ierusalimul ca si capitală a Isrelului – recunoaște, la nivel oficial, ce spune Dumnezeu despre Ierusalim! Este mult mai mult decât un gest politic, este o decizie de care atârnă binecuvântarea României, fără nici o exagerare!
  • Să ne rugăm pentru dezrădăcinarea antisemitismului din România (ura împotriva evreilor și a Israelului)
  • Să continuăm să ne pocăim pentru păcatele care se comit în țară, să cerem îndurarea Domnului pentru România, să ne rugăm pentru un nou început pentru România, pentru IZBĂVIREA țării de influența comunistă. Comunismul a adus frică, manipulare, control, L-a scos pe Dumnezeu din viețile oamenilor, făcându-i pe oameni să se încreadă în oameni (conducătorii – statul-care asigură cele necesare vieții). Să ne rugăm pentru ca acest blestem al încrederii în om (Ier 17:5) să fie rupt de peste populația României și oamenii să se întoarcă la Domnul (Ier 17:7-8). Să ne rugăm pentru anularea influențelor manipulative, de control, de peste popor și ca ochii românilor să se deschidă și să-L vadă pe Domnul Isus ca unica sursă și resursă de viață, pentru schimbarea mentalității oamenilor, pentru izbăvirea și protecția țării de lucrările întunericului.  
  • Să luptam pentru LUCRURILOR CARE NE ȚIN ÎMPREUNĂ CA NAȚIUNE, care sunt sub mari atacuri:  CREDINȚA CREȘTINĂ (atacuri asupra SCRIPTURII, a  liderilor crestini,  a Bisericii), FAMILIA BIBLICĂ,   TERITORIUL ȚĂRII –integritatea teritoriala a tarii
  • -L chemăm pe Domnul Isus ca Izbăvitor al României. Să ne rugăm ca Domnul să ridice izbăvitori pentru națiunea noastră – oameni după inima Lui. Să ne rugăm pentru schimbarea inimilor celor care sunt în autoritate în țara noastră!
  • Să ne rugăm pentru unitate în Biserică și în națiunea română. Să ne rugăm ca românii să intre în această binecuvântare a unității, ca popor, ca Biserică. Să ne împotrivim tendințelor de fragmentare teritorială, etnică și socială a României.
  • Să ne rugăm pentru conducătorii țării– ca fiecare să aibă revelația Domnului Isus, ca fiecare să aibă frica de Domnul și să nu mai acționeze sau să voteze contrar jurământului depus – de a sluji și apăra țara. Să ne rugăm pentru schimbarea inimilor celor aflați la conducerea țării, pentru RESPONSABILIZAREA  lor față de țară, să NU voteze legi care NU sunt în interesul țăriiSĂ NU ABANDONĂM LUPTA ACEASTA, căci de binele cetății (al țării) depinde și binele nostru. Să ne uităm la CEL ce poate să schimbe o națiune, la Cel ce este în control! Este timpul să-L chemăm pe Domnul Atotputernic să lupte cu aceste principalități demonice de minciună, control, corupție, care afectează așa mulți oameni. Să ne smerim, să ne cerem iertare pentru ceea ce fac greșit cei ce sunt în autoritate și să ne rugăm pentru cercetarea și curățirea inimilor lor, pentru mântuirea lor, să-i binecuvântăm, să legăm puterile întunericului care-I afectează, să credem în promisiunile Domnului, știind că El ce a promis împlinește.
  • Să ne rugăm pentru restaurarea integrității, a onestității pentru un popor care a fost decimat de corupție, pentru restituirea valorii unității naționale într-o țară fragmentată de dezbinări, pentru restituirea onoarei, a integrității, a valorilor morale într-un popor creștin.
  • Să ne rugăm pentru curățirea de corupție, pentru scoaterea fărădelegii din legile țării (Zaharia 5:1-11) și din toate structurile statului.
  • LEGILE ȚĂRII. Legi drepte, bazate pe valori creștine, un sistem juridic integru, cu oameni integri,  în elaborarea și aplicarea legilor. REFORMA JUSTIȚIEI – păstrarea independenței justiției față de puterea politicăModificările Constituției României, care se pregătesc – pentru definirea corectă a statului român (stat național unitar român), pentru definirea biblică a familiei, pentru libertatea credinței creștine și a libertății de exprimare a valorilor creștine în public. Domnul protejează o națiune și prin legile care o guvernează. Dacă prin legile României se deschid uși pentru fărădelege, (acceptarea – prin lege- a unor păcate numite urâciuni de Domnul), țara noastră va fi expusă atât asaltului întunericului, cât și judecăților Domnului!
  • FAMILII– continuăm rugăciunea pentru organizarea referendumului și definirea biblică a familiei în Constituția țării, pentru restaurarea familiilor destrămate, oprirea  violenței  în familii, eradicarea sărăciei, reîntregirea familiilor afectate de plecarea părinților la munca în alte țări. Conștientizarea celor ce trăiesc în concubinaj că trăiesc în păcat și întoarecerea lor spre Dumnezeu; să ne rugăm ca PARTENERIATELE CIVILE SĂ NU FIE LEGIFERATE în România.
  • Protejarea copiilor de educația sexuală demonică, de educație nebiblică; legi care să asigure protejarea și dezvoltarea copiilor conform identității de gen (băiat, fată) cu care s-au născut; păstrarea valorilor creștine în educația copiilor- în familii și în sistemele de învățământ; învățământ bazat pe norme de biblice; legi favorabile adopției copiilor orfani sau abandonați – în familii constituite biblic. Protecția copiilor de atacurile demonice prin pedofilie, trafic de copii, abuzuri fizice, sexuală și emoționale asupra lor. Este un asalt uriaș asupra familiilor, asupra copiilor. E O CHEMARE LA POST ȘI RUGĂCIUNE PENTRU OPRIREA ACESTOR LEGI CARE SE PREGĂTESC, PRIN CARE SE VREA DISTRUGEREA IDENTITĂȚII DE GEN (băiat, fată) CU CARE SUNTEM CREAȚI.
  • mântuirea copiilor din România –de la copiii mici la preadolescenți. DOMNUL ADUCE O EXPLOZIE A TREZIRII LA COPII. SĂ NE RUGĂM ȘI PENTRU PROTECȚIA LOR-cel rău vrea să fure vieți de copii în națiunea noastră.
  • PACEA, UNITATEA NAȚIONALĂ și INTEGRITATEA TERITORIALĂ a României, PROTECȚIA țării în interior și la granițe. PREGĂTIREA ANIVERSĂRII Centenarului–  100 de ani de la reîntregirea României în 1 dec 1918. Să ne rugăm pentru recunoașterea și respectarea suveranității statului român peste TOT teritoriul țării, pentru restaurarea istoriei reale a României,  pentru stingerea tensiunilor interetnice din inima țării, ca orice manipulare, orice acțiuni oculte prin care se încearcă destabilizarea României  în interior, să fie nimicite. Să ne rugăm pentru anularea planurilor de fragmentare a populației și a teritoriului țării.
  • parteneriatul cu NATO, UE, SUA, țările vecine. România să fie ALINIATĂ în relațiile internaționale, conform voii Domnului. Relație bună a României cu Israelul, ca România să fie de partea Israelului!
  • Protecție față de acțiuni agresive si tendințele expansioniste, față de România, ale Rusiei, Ungariei, Turciei și OPRIREA  lor (vor extindere peste România în baza vechilor imperii). Să ne rugăm ca acțiunile pe care le plănuiesc împotriva României, să fie zădărnicite.
  • strategii înțelepte de apărare și de securitate națională, resurse pentru protejarea țării; pentru armata română și industria de apărare a țării, pentru creșterea capacității de apărare a țării, pentru serviciile de securitate ale țării. Să ne rugăm pentru INTEGRITATE în aceste sisteme de protecție ale țării, pentru curățirea de corupție. Să ne rugăm pentru oameni noi, bine pregătiți, integri, care să intre în aceste sisteme.
  • anihilarea structurilor ascunse de putere și de trafic de influență care afectează economia și siguranța națională.
  • protecţie față de destabilizări interne economice, sociale, de lovituri militare, forme de terorism/sabotaj în România, atacuri cibernetice; protecţie față de tensiuni interne  generate prin manipulări; anihilarea  manipulărilor și intoxicărilor informaționale, a răspândirii de informații false prin media (internet, știri); anihilarea celulelor teroriste, a grupărilor paramilitare, a rețelelor de trafic de persoane, de droguri, de arme;  protecție față de atacuri si destabilizări financiare, economice și șocuri financiare
  • Protecția țării de asaltul spiritului islamic. Se pregătesc noi strategii internaționale legate de refugiați. Să ne rugăm ca Domnul să`păzească țara noastră de decizii greșite în acest dmeniu, care ar aduce mari probleme în țară. Să ne rugăm pentru mântuirea musulmanilor din România.
  • Dezvoltarea ECONOMIEI românești, a sectoarelor vitale pentru țară: industria, agricultura, sistem energetic, tehnologii înalte (IT), transporturi, comunicații, apărare, invenții-inovații. Să ne rugăm pentru resursele naturale ale țării: zăcăminte (minerale- aur, petrol, gaze, sare) , păduri, ape, ape minerale- pentru protecția și valorificarea lor în interesul țării, pentru investiții corecte. Să ne rugăm pentru oprirea distrugerilor din economie, pentru restaurarea proprietătii românilor asupra terenurilor din țară, pentru OPRIREA EXODULUI POPULAȚIEI  din România, pentru locuri de muncă, pentru întoarcerea românilor acasă.  Bătălia se dă pentru resurse, care fac ca o națiune să poata avansa. O ȚARĂ SĂRĂCITĂ, CU POPULAȚIE DIMINUATĂ,  POATE FI UȘOR DE CUCERIT, de DIVIZAT, de CONTROLAT! Să ne rugăm ca acest PLAN DEMONIC DE DESTRĂMARE A ȚĂRII SĂ FIE ANIHILAT SI DOMNUL SA ADUCĂ RESTAURAREA ROMÂNIEI
  • Protecția barajelor, podurilor mari, a principalelor drumuri și căi ferate (care să fie restaurate rapid), protecția spectrului de frecvențe ale țării, al rețelelor de comunicații, al sistemului energetic  național și siguranța  energetică a țării. Să ne rugăm pentru autostrăzile din România – să fie construite rapid, mai ales  cele care traversează munții.
  • Protecția țării și a populatiei de epidemii, dezastre naturale – furtuni violente, inundații și cutremure mari – Ps 91.
  1. Pentru BISERICA Domnului din România, continuăm să ne rugăm pentru:
  • POCĂINȚA ȘI ALINIEREA INIMILOR ȘI VIEȚILOR NOASTRE CU VOIA LUI DUMNEZEU (Is 60:1-4); SFINȚIRE, DRAGOSTE AGAPE, TREZIRE, INTEGRITATE, VIGILENTA la starea noastră, CREDINTA, ÎNTELEGEREA VREMURILOR – pregătire pentru VENIREA DOMNULUI – extinderea ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU, întoarcere la Scriptură, radicali pentru Isus. MOBILIZAREA creștinilor la rugăciune. Restaurarea RELATIILOR cu fratii. E o chemare la pocăință, la unitate, la întoarcere la dragostea dintâi, la rugăciune necurmată, la tânjire după Domnul. Dumnezeu ne cheamă să FIM GATA!
  • FAMILII– RESTAURAREA ALTARULUI DE RUGĂCIUNE ÎN FAMILII; restaurarea familiilor (Hagai1:4)
  • Trezirea copiilor, a adolescențilorimplicarea lor în rugăciune, în slujire. Să strângem copiii în jurul Domnului!
  • Unitate între generații, restaurarea relațiilor în Trupul lui Hristos și mobilizare corporativă în credință și acțiune pentru a impacta lumea. Reforma în Biserica din România – ca Biserica să iasă dintre ziduri, să fie gata pentru marele seceriș.
  • Lucrarea în putere a Duhului Sfânt prin Biserică, prin semene și minuni, pentru activarea lucrării darurilor spirituale prin poporul Domnului. Să ne pocăim de împotrivirea noastră la lucrarea Duhului Sfânt și să ne rugăm pentru revelație și putere pentru Biserica Domnului (Ef.1:17-21; Ef3:16-21).
  • Să ne rugăm pentru dezrădăcinarea teologiei înlocuirii din Biserica Domnului din România (Cea care spune că Israelul nu mai este în planul Domnului acum, ci doar Biserica lui Hristos).
  1. ISRAEL E tot mai imperios necesar să ne ruăam pentru pacea și nedivizarea Ierusalimului. Să ne rugăm pentru trezire în Israel, pentru recunoașterea și acceptarea lui Isus ca Mesia pe care-L așteaptă, pentru pacea, protecția și binecuvântarea Israelului, pentru liderii ţării, pentru protecția de atacuri teroriste și militare și pentru resursele de care au nevoie, pentru întoarcerea evreilor în Israel, conform Scripturii. Mulțumim Domnului pentru relațiile economice și politice tot mai bune dintre România și Israel. Să continuăm să stăruim pentru ca România să fie o țară care să fie de partea Israelului – o națiune oaie! (Mat 25: 31-34). Să ne rugăm intens ca România săși mute ambasada din Israel la Ierusalim, cât mai repede.

Să continuăm să ne rugăm pentru TIMPUL Domnului în desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu.

Domnul să binecuvinteze România și Israelul! MARANATA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *