Romania la rascruce

Share Button

În această vreme Domnul scutură încă o dată cerul și pământul. La scară globală asistam la o repoziționare pe toate planurile. Lupte pentru recâștigarea zonelor de influență (inclusiv în estul Europei), treziri spirituale în diferite zone din lumea a treia, invazia islamică, schimbari de regim în zonele arabe, modificarea echilibrului politic pe plan mondial, criza economică la nivel global, dar mai ales reașezarea lucrurilor în jurul conflictului major care este în dezvoltare rapidă în Orientul Mijlociu, conflict direct legat de Ierusalim și Israel, ne fac să vedem cu alți ochi frământările politice din România.

Chiar frământările politice din această vară fierbinte legate de referendum pentru demiterea președintelui, coaugularea unor noi centri de putere în România, criza social-economică,  sunt repoziționări rapide care încep cu indivizi, lideri spirituali și politici, și continuă cu biserici, grupări și organizații creștine sau ale societății civile, repoziționări care afectează și națiunea română ca un tot unitar, atât pe plan intern cât și internațional. Dumnezeu are un destin pentru fiecare persoană, dar are un destin și pentru națiunea română.

Cheia restaurării României din punct de vedere economic, politic și social este acum, în acest complicat an 2012, în mâna Bisericii Domnului din țara noastră. El vrea să atingă Europa folosind ca baza de „operații spirituale” și România. Prin toate mijloacele, forțele întunericului încearcă să împiedice intrarea noastră în destin, ca națiune, și să îi blocheze sau să îi devieze traiectoria. Dincolo de opțiunile noastre politice, ca cetățeni ai acestei țari, pentru un președinte anume sau chiar pentru instaurarea unui regim politic, de dreapta sau de stânga, este o bătălie în plan spiritual pentru împlinirea planului divin cu România.

Păstrarea valorilor democratice, stabilitatea socială, economică și politică, separarea puterilor în stat, evitarea oricăror forme de manipulare, de dictatură parlamentară sau prezidențială, oprirea oricăror forme de violența și tensiune sociala sau etnica, bunăstarea României, ar trebui să fie priorități in rugăciune pentru fiecare creștin în aceste luni, indiferent de confesiune sau afinitate politică.

Priorități în rugăciune pentru țară:

  1. Înlăturarea urii și dezbinării din națiunea română – fenomene care au produs dezbinare și în Trupul lui Cristos din România.
  2. Ridicarea în funcțiile de conducere ale țării a unor oameni integri, cu frică de Dumnezeu
  3. Protecția și integritatea teritorială a României.
  4. Înlăturarea influențelor demonice care limitează extinderea Împărăției lui Dumnezeu în România: corupție, imoralitate, avort, violență, religiozitate, materialism.
  5. Extinderea trezirii spirituale și a revărsării Duhului Sfânt peste România.
  6. Revelație pentru Trupul lui Cristos din România pentru înțelegerea vremurilor în care trăim
  7. Indiferent de opțiunea politică, România să rămână în aceeași aliniere guvernamentală, politică și spirituală  favorabilă Israelului

O chemare speciala în rugaciune pentru acest sezon, pâna la încheierea alegerilor parlamentare (noiembrie 2012) este sa ne învoim ca în fieecare zi de vineri sa ne unim cât mai multi dintre noi în post si rugaciune pentru România, pentru cei ce urmeaza sa fie aleși în structurile de autoritate din t ara noastra, pentru protec tia, siguranța și stabilitatea t arii.
Acest articol este publicat si in revista Alfa Omega Magazin. Va puteti abona sa primiti prin posta aceasta revista, lasand adresa dvs. prin formularul regasit in pagina de abonare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *