De ce rugăciunea? (partea I)

De ce rugăciunea? (partea I)

Ieremia 29: 12-13 spune:
“Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vã voi asculta. Mă veţi
căuta, şi Mă veţi găsi, dacã Mă veţi căuta cu toatã inima.”

Acesta este doar un verset din Biblie în care Dumnezeu, în mod specifc, invită poporul Său să se roage. Ştim foarte bine că rugăciunea merită
osteneala şi este proftabilă, datorită modului în care Dumnezeu vorbeşte
despre aceasta. Din nou şi din nou, suntem încurajaţi şi chiar îndemnaţi să-L
căutăm pe Dumnezeu. Fără nici o îndoială rugăciunea este un factor vital
pentru a avea o viaţă de creștin victorios.

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii februarie 2020

Punctele de rugăciune ale lunii februarie 2020

Descarcă punctele de rugăciune în format PDF

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” (2 Cronici 7:14)

Spuneam în ianuarie:

Am intrat într-un nou an, un an ce va fi dificil, cu scuturări, cu multe provocari, cu teste, dar și cu mari victorii. Este un an de accelerare, de supranatural și de momente „deodată”- cum vedem în multe locuri în Scriptură. Este un an în care relația strânsă cu Domnul ne va da claritate și putere în vâltoarea evenimentelor care vor fi. Este un an al adâncirii în Cuvântul Lui pentru poporul Său – ca să putem sta în picioare și să fim plini de puterea Lui (Luca 21:36; Daniel 11:32). Domnul promite celor care sunt ai Lui favoare și protecție, chiar dacă vor fi evenimente dificile. Cheia este în a fi lipiți tare de El, în a ne ruga pentru orice decizie, să alegem doar călăuziți de Duhul Domnului, unde mergem, când să mergem, ce facem. Este un an al strângerii rândurilor pentru creștini, al unității și conlucrării în vederea extinderii Împărăției lui Dumnezeu în România.

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii ianuarie 2020

Punctele de rugăciune ale lunii ianuarie 2020

Descarcă punctele de rugăciune în format electronic

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” (2 Cronici 7:14)

La acest nou început, fie binecuvântarea Domnului peste fiecare care a ales să stea în spărtură pentru România. Domnul să răsplatească fiecăruia această slujire și să extindă cât mai mult această rețea de rugăciune pentru România. Fără Domnul, fără rugăciunile fierbinți ale sfinților pentru România, destinul națiunii noastre ar fi diferit. Prin rugăciunile sutelor de creștini care s-au implicat în această rețea de rugăciune, credem că suntem parte din împlinirea planurilor Domnului cu România.

Vă chem să începem acest nou an cu 3 zile de post și rugăciune, pentru noi personal, pentru Biserica Domnului din țara noastră și pentru România:

1-2-3 ianuarie 2020

Să căutăm Fața Domnului în post și rugăciune pentru:

  • întoarcerea noastră, a Bisericii, a locuitorilor spre Dumnezeu. Un post de smerire și rededicare, în care ne pocăim de căile noastre rele și chemăm Numele Domnului peste noi, peste Biserică și țară: Tată, vie Împărăția TA, facă-se Voia TA, precum în cer, așa și pe pământ – în viețile noastre și în România în acest an.

  • poziționarea și alinierea inimilor creștinilor, pentru alinierea țării în acord cu planurile lui Dumnezeu – pentru acest nou an. STABILITATEA țării, pentru PACEA și PROTECȚIA ROMÂNIEI, în interior și la granițe! Să cerem protecție angelică la granițe și în interiorul țării!

  • desprinderea inimilor de valorile lumii acesteia, care ne țin legați (Luca 21:34) ( îmbuibări – materialism, îngrijorări – frică).

  • perseverență, răbdare în încercări (anduranță) pentru poporul Domnului.

  • loialitate față de Domnul și în relații (în familii și Biserica lui Hristos). Anul acesta va fi un an de test al loialității noastre.

  • sfințirea inimilor și vorbirii noastre – va fi foarte important ce vorbim, cum Îl mărturisim pe Isus Hristos!

  • revărsarea Duhului Sfânt peste noi și țara noastră – un an al trezirii.

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii decembrie 2019

Punctele de rugăciune ale lunii decembrie 2019

Descarcă punctele de rugăciune în format PDF

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” 2 Cr 7:14

Luna decembrie – o lună a mulțumirii, a laudei. EBEN EZER – Până aici Dumnezeu a fost cu noi! Să recunoaștem ce minuni a făcut Domnul în viața noastră, în țara noastră și să-I mulțumim, mai ales pentru PACEA țării, pentru BINECUVÂNTĂRI, căci e bun și face miracole în România. Să-I mulțumim că suntem copiii Lui! (Rom 8:14-15; Fil 4:6-7).

În luna decembrie națiunea noastră celebrează trei momente importante:

  • Celebrarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru. Să nu ne focalizăm pe sărbători, ci pe SĂRBĂTORIT!! Domnul Isus este darul lui Dumnezeu pentru noi, care ne dă cu bucurie Împarația, în care am intrat prin jertfa Domnului Isus!

  • Eliberarea de sub opresarea comunistă – decembrie 1989. Să-I mulțumim Domnului pentru că ne-a dat aceste uși deschise ale istoriei (1 decembrie 1918 și decembrie 1989), uși de libertate și tranformare pentru România, uși de izbăvire. Să ne rugăm pentru păstrarea acestor uși deschise pentru viitorul țării. Să ne împotrivim tendințelor de fragmentare teritorială, etnică și socială a României și să ne împotrivim tendințelor de confiscare a libertăților câștigate în ’89.

  • 1 Decembrie – Sărbătoarea Unirii din 1918. Românii au ales, profetic, ziua Marii Uniri ca sărbătoare națională. Unitatea – cheie pentru Biserica Domnului și pentru viitorul națiunii noastre! Să ne rugăm ca România, românii să intre în această binecuvântare a unității, ca popor, ca Biserică a Domnului Isus Hristos. Am celebrat Centenarul de la marea Unire, când, la 1 Decembrie 1918, s-a născut România ca stat național unitar român. Suntem o națiune născută și păstrată de Dumnezeu de-a lungul timpului! Este un miracol al lui Dumnezeu modul în care am fost creați și păstrați ca români! Pâna aici Dumnezeu a fost cu noi! 1 Decembrie 2019 – Acum suntem în primul an din noul secol – cum era menționat pe panouri în Alba Iulia. Este un nou început pentru România!

  • Ne îndreptam spre 2020, o nouă decadă în istoria noastră! În decada aceasta va fi foarte important Cuvântul Lui rostit de noi, va fi importantă vorbirea nostră! Fie ca din inimile noastre să curgă râuri de apă vie!
  • Să continuăm să mulțumim Domnului Isus Hristos pentru România, că până aici Dumnezeu a fost cu NOI, cu România, că Domnul ne-a născut români, că ne-a dat o țară așa de minunată. Să cerem binecuvântările Domnului peste România, să declarăm domnia lui Isus Hristos peste țara noastră, să încredințăm destinul, viitorul României în mâna Domnului!

 

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii noiembrie 2019

Punctele de rugăciune ale lunii noiembrie 2019

Descarcă punctele de rugăciune în format electronic

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” 2 Cr 7:14

În luna NOIEMBRIE, urmează alegerile prezidențiale din România.

Apelul transmis pentru cele 3 zile de post și rugăciune din 7-8-9 noiembrie precede primul tur de scrutin din 10 noiembrie. Dar aceste zile pregătesc calea și pentru turul 2 de scrutin din 24 noiembrie.

Ca oameni ai rugăciunii, chemarea este de a ne uni din nou, în post și mijlocire intensă, și înaintea turului 2 din 24 noiembrie, adică în zilele de 21-22-23 noiembrie. Alegerile prezidențiale din noiembrie, au consecințe și asupra alinierii și protecției României.

Apel la post și rugăciune în unitate în zilele de 7-8-9 noiembrie și 21-22-23 noiembrie 2019, pentru alegerile prezidențiale și protecția României.

Ne rugăm în acord, în cele 3 zile, în ambele perioade, după punctele transmise pe pagina alăturată.

Să ne rugăm pentru mobilizare masivă la rugăciune a creștinilor.

Keep reading →

7-8-9 Noiembrie – Chemare la trei zile de post și rugăciune pentru România

7-8-9 Noiembrie – Chemare la trei zile de post și rugăciune pentru România

Descarcă aici Chemarea la post și rugăciune!

Rețeaua de rugăciune pentru România și Alfa Omega TV vă cheamă la

3 ZILE DE POST ȘI RUGĂCIUNE PENTRU ROMÂNIA

În perioada 7-8-9 noiembrie 2019

Biserica Domnului din România, ridică-te…

pentru o vreme ca aceasta suntem AICI și ACUM!

Ne rugăm uniți prin Duhul Domnului, Tatălui ceresc:

Sfințească-se Numele Tău, Vie Împărăția TA, Facă-se VOIA TA, precum în cer, așa și pe pământ – în România, în vremea aceasta!

Ne rugăm pentru:

  • ca omul pregătit de Domnul să fie ales ca Președinte al României;

  • ca acțiunile celui rău legate de aceste alegeri să fie legate, în Numele Domnului Isus Hristos;

  • PROTECȚIA, PACEA și STABILITATEA României în această vreme;

  • ALINIEREA României în context internațional, după voia Domnului pentru noi;

  • copiii și tinerii României – pentru protecția lor, pentru stoparea traficului de persoane;

  • oprirea valului de violențe din țara noastră;

  • TREZIREA spirituală în România.

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii octombrie 2019

Punctele de rugăciune ale lunii octombrie 2019

Descarcă punctele de rugăciune în format electronic

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” 2 Cr 7:14

Am intrat într-un nou an biblic (5780) și o nouă decadă, din data de 30 sept. În decada aceasta va fi foarte important Cuvântul Lui rostit de noi, va fi importantă vorbirea nostră! Știm că vorbim din ce avem în inimile noastre. Fie ca din inimile noastre să curgă râuri de apă vie!

Cred că în această lună octombrie Domnul va scoate la lumină multe lucruri care au fost în ascuns, în Biserica Lui și în societatea noastră. Septembrie a fost ca o lună specială pentru creștini – timp de reflecție, de pocăință, de curățire. Urmează lucruri care vor fi scoase la lumină și vor fi radical confruntate. Este însă în continuare Har pentru pocăința celor care sunt ai Domnului.

Pentru OCTOMBRIE vă chem să avem zile de post și rugăciune pentru România.

Pe tot parcursul lunii – fiecare să aibă o zi de post săptămânal pentru România – după cum alege fiecare. Recomandarea este ca ziua de vineri să fie o zi de post pentru cât mai mulți dintre noi.

În perioada lunii octombrie se pregătesc prin rugăciune și post lucruri viitoare – alegerile prezidențiale din noiembrie, alinierea și protecția României în interior și la granițe, cerneri și decantări în societatea românească, la nivele de conducere.

Pentru NOIEMBRIE, urmează 3 zile de post și rugăciune în unitate pentru România. Să ne rugăm pentru mobilizare masivă la rugăciune a creștinilor. În Numele Domnului, vă chem să ne ridicăm la luptă – în rugăciune și post.

Apel la post în unitate în zilele de 7-8-9 NOIEMBRIE 2019 pentru alegerile prezidențiale și protecția României.

 

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii august 2019

Punctele de rugăciune ale lunii august 2019

Descarcă punctele de rugăciune în format electronic

 Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.”  2 Cr 7:14

La începutul lunii iulie spuneam: Începând cu luna IULIE, suntem într-un sezon nou, de teste pentru cei din jurul nostru – vecini, loc de muncă, comunitate – și pentru țară. Urmează o perioadă mai dificilă pentru România. Domnul vrea să fim atenți la ce este în jurul nostru, în țara noastră, să ne rugăm și să acționăm. Vor fi situații în care Biserica Domnului din România va fi mâna de ajutor pentru oamenii aflați în situații limită. Biserica Domnului ajută și acum, dar vor fi situații în care va fi nevoie de mobilizare rapidă pentru ajutorare. Să fim deschiși și să ne pregătim inimile.

Au fost cele două cazuri care au răscolit România: cel al fetiței dată spre adopție într-un mod brutal, violent, și cel al crimelor din Caracal, a căror victime au fost două tinere, una dintre ele, adolescentă.

Dacă astfel de lucruri rele se întâmplă pe teritoriul țării, responsabili suntem și noi, Biserica Domnului în România, pentru că nu ne-am rugat, pentru că stăm pasivi, nepăsători la ce este în jur. Avem comentarii și gânduri de condamnare de multe ori, socotind că așa merită cei care trăiesc în păcat. Da, cei din jurul nostru care nu-L cunosc pe Domnul, așa cum pretindem că-L cunoaștem noi, trăiesc în păcat, dar nici noi nu am fost altfel până nu ne-a răscumpărat Domnul nostru. Nu la a-i condamna suntem chemați, ci la a ne ruga pentru ei, pentru mântuirea lor, pentru schimbarea atmosferei spirituale din zonele, din comunitățile în care suntem.

Domnul zguduie o țară, dar de fapt, ne zguduie pe noi, poporul Lui, pentru că dacă nu ne ridicăm acum să mijlocim pentru oprirea acestui val de violențe, pentru protecția și binecuvântarea copiilor și tinerilor țării, mâine răul acesta vine peste copiii noștri. Da, Domnul ne păzește în mijlocul furtunilor, dar nu ne putem ascunde în confortul creștin, fără să ne pese de cei din jur.

  Înteleg că este un nou test pe care ni-l dă Domnul, îngăduind aceste lucruri în țara noastră. E un nou test pentru creștini, este un nou test legat de familie, de copii, iar Domnul vrea să ne vadă inimile ca și creștini – ne pasă sau nu, acționăm sau nu?

Keep reading →

Punctele de rugăciune ale lunii iulie 2019

Punctele de rugăciune ale lunii iulie 2019

Descarcă punctele de rugăciune în format electronic

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” 2 Cr 7:14

Luna iunie a fost o lună a focalizarii rugăciunii pe Biserica Domnului din România. Am avut înțelegerea că Domnul a testat poporul, că a curățit inimi, în scopul pregătirii vaselor Lui pentru lucrările pe care vrea să le facă în vremea care vine.

A fost o lună de teste mai puternice pentru creștini, în care am învățat mai mult ce înseamnă umblarea prin credință, în dependență de Domnul. Perioada de curățire, de testare va continua cât timp vom fi pe acest pământ. Dar a fost vorba de o intensitate crescută a cercetării noastre, pentru a putea fi folosiți de Domnul mai puternic în perioada în care deja am intrat.

Începând cu luna IULIE, suntem într-un sezon nou, de teste pentru cei din jurul nostru – vecini, loc de muncă, comunitate – și pentru țară. Urmează o perioadă mai dificilă pentru România.

Domnul vrea să fim atenți la ce este în jurul nostru, în țara noastră, să ne rugăm și să acționăm.

Keep reading →

Semnele vremurilor – 52. Maranata

Semnele vremurilor – 52. Maranata

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1)

 

Împărăția Domnului și a Unsului Său a început. Timp de o mie de ani, vechiul pământ experimentase deja ceea ce înseamnă să-L ai pe Hristos ca domnitor, în mod public. Biserica și poporul Său, Israel, au fost pe deplin implicate cu El. „Vom şi împărăţi împreună cu El…”, a scris Pavel în 2 Timotei 2 :12. „…ei vor împărăţi pe pământ!”, cântă bătrânii în Apocalipsa 5:10. Daniel 7:8 a profețit: „Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie” – împărăția pentru națiunea sfinților Celui Preaînalt. „Pentru totdeauna” poate fi, de asemenea, citit ca „de la un secol la altul” sau „de la un veac la altul” în privința celor o mie de ani. Dar nu se oprește acolo, pentru că citim că, atunci când Noul Ierusalim a coborât din cer: „ei vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 22:5).

Keep reading →